sâmbătă, octombrie 26

Decoratiuni

Nu cu multa vreme in urma dezbateam subiectul perdelelor (subiect care a ramas pana acum in topul preferintelor voastre), iar acum a venit vremea ca alaturi de perdelele noastre superbe sa asezam ceva la fel de inspirat si atragator si pe pervazul ferestrei.

Cel mai adesea, ne folosim de flori, in diverse forme si modele de vaze (daca doriti un plus de inspiratie in a alege/crea cele mai interesante vaze te invit sa dai un click aici) pentru a lumina si inveseli pervazul ferestrei.



O alta varianta foarte la indemana este decorarea pervazului in functie de anotimp sau de sarbatorile care se succed de-a lungul anului. Halloween-ul este una dintre sarbatorile care incepe sa castige in ultimul timp tot mai mult teren si la noi. Iata cateva exemple de decoratii inspirate pe care le puteti folosi.




O alternativa la cele de mai sus sunt decoratiunile originale care nu au nici o legatura cu sarbatorile sau cu anotimpurile, modele care surprind si completeaza frumos designul casei. Pentru inceput va propun o decoratiune formata din borcane pline cu nasturi. V-am spus de la inceput ca vorbim despre originalitate :)


Daca nu aveti nici un ac prin casa sau vreun fir de ata, iar nasturii nu va pasioneaza de fel, va propun o alta optiune careia va va fi greu sa ii rezistati. E adevarat ca obiectele nu vor rezista mult pe pervazul ferestrei, dar consumatorii vor fi incantati.


Vi s-a intamplat ca in timpul unei plimbari prin parc sa adunati pietricelele cele mai frumoase si uniform slefuite, iar ajunsi acasa nu prea le-ati mai gasit locul unde sa le pastrati? O alternativa frumoasa ar fi sa le asezati pe pervaz.


Pana acum ne-am uitat doar la pervazele livingurilor sau, cel mult, ale dormitoarelor. Nu ar trebui sa pierdem din vedere nici pervazul bucatariei. Chiar daca aceasta nu este neaparat un spatiu de relaxare, ci mai degraba un spatiu unde gospodarim de zor, cele cateva clipe in care ridicam privirea si decoratiunea asezata pe pervaz ne starneste un zambet, mi se pare suficient :).


Acelasi lucru se aplica si pentru camera de baie. Daca aveti norocul sa va bucurati de o fereastra plasata in dreptul chiuvetei este pacat sa nu o tratati ca atare :).



Pana la urmatoarea postare, va doresc spor si inspiratie la decorat! :)

Home Design Boutique


sâmbătă, octombrie 12

Scari interioare

De fiecare data cand intru intr-o casa ma uit mai intai la usi si la scara interioara. Nu din vreun principiu cum ca acelea sunt cele mai importante si necesita cea mai mare investitie, ci pur si simplu acolo ma duce privirea. Despre usile interioare am mai vorbit si dupa numarul mare de vizite inteleg ca este una dintre postarile favorite. Astazi imi propun sa ne indreptam atentia spre scarile interioare si modelele din care ne putem inspira.

Imi place foarte mult lemnul alb, prin urmare cu acesta o sa incepem povestea noastra :). O scara rotunda plasata intr-un spatiu destul de micut, dar care pare suficient de mare tocmai datorita lemnului alb.


Daca totusi albul prezent in toate elementele casei vi se pare prea mult si prea dificil de intretinut, puteti oricand opta pentru o combinatie de culori. Pastrati albul in cea mai mare parte a scarii, dar colorati treptele si bara de sustinere, exact zonele care necesita cea mai mare atentie pentru curatenie.


Din punctul meu de vedere, scara ar trebuie sa fie plasata pe cat posibil in apropierea unei ferestre, pentru a beneficia de lumina naturala. Astfel, dimineata, la coborirea din dormitorul de la etaj spre bucatarie, in cautare de cafea proaspat facuta si o de panecakes aburinde, vei fi intampinat direct de razele soarelui.


Daca aveti copii sau ..colocatari adulti mai jucausi din fire, puteti adauga scarii un mic accesoriu ce va face coboratul pe balustrada mult mai putin atragator. In acest fel, toata lumea isi incepe ziua bine dispusa! :)



Alaturi de nuante de lemn putem alege o scara din sticla. Transparenta acesteia mareste senzatia de spatiu si de luminozitate... precum si numarul de spalari pe zi :). Instruiti musafirii sa nu lase amprente si ar trebui sa fie totul in regula.


Daca va doriti sa aduceti un plus de transparenta si simplitate, puteti renunta cu totul la lemn si sa optati pentru o scara construita in totalitate din sticla. Spatiul gol dintre trepte va ofera un plus de vizibilitate in camera. Nu e ca si cum ati vira cu autoturismul la dreapta pe drum fara prioritate, dar...vizibilitatea ajuta intotdeauna :).


Daca vreti sa ii puneti insa pe oaspetii casei in dificultate, alegeti o scara rotunda si apoi ... lasati-i sa de descurce! Dupa ce au pasit pe prima treapta incolacitul scarii nu va mai parea atat de complicat de urmat si in cateva clipe vor ajunge la etajul superior.


In ceea ce priveste spatiul de sub scara si cum poate fi el folosit, aceasta este o discutie lunga cu multiple posibilitati. Idei despre cum putem transforma trepetele intr-unul dintre cele mai interesante elemente ale casei gasiti in postarea: "Scari care spun ceva", iar cum puteti folosi scara obisnuita folosita de orice mester ca element decorativ, pregatiti-va sa vedeti aici: "Scari decorative".




Cu drag,

Home Design Boutique


sâmbătă, septembrie 14

Crosetam, crosetam....


Vara aceasta mi se pare ca a trecut mult prea repede si, un pic, pe langa mine. Nu m-am bucurat de ea asa cum se cuvine, motiv pentru care toamna o sa aibe parte de un cu totul alt tratament din partea mea :). Primul lucru prin care isi face simtita prezenta este vremea racoroasa, asa ca dupa ce am tremurat putin in rochita inca subtire pe care m-am gandit sa o port, mi-a venit ideea acestei postari, o data cu primul puloveras tras afara din dulap :).

Daca incepem sa simtim nevoia unor hainute mai groase, e cazul sa ne bucuram si de textura unor materiale mai pufoase in casa noastra. Asadar, cum ne imbracam casa pentru sezonul toamna - iarna? Start la crosetat! :)


Unde este locul in care ne dorim cel mai mult sa avem parte de materiale moi si imbietoare? Bineinteles, in dormitor. Nuante de bej si fir de lana care imbraca lenjeria de pat de bumbac alba nu pot duce decat la un somn linistit si odihnitor.

Cu siguranta crosetatul poate fi o indeletnicire relaxanta pentru unii dintre noi, dar trebuie sa recunoastem, nu pentru toti. Necesita atentie, timp si pricepere. Daca va lipseste chiar si una singura dintre calitatile de mai sus, va recomand sa va indreptati direct catre solutiile pret a porter :).

Din fericire sunt designeri care au acordat atentie suficienta subiectului si nu ducem lipsa de produse pe aceasta tematica. Unul dintre ei este Melanie Porter pe care sunt tentata sa o banuiesc drept o persoana friguroasa judecand dupa creatia de mai jos. 






Pentru a ne apara definitiv de senzatia neplacuta de frig, vorbesc serios cand spun: imbracam tot! Imbracam ceasul bine de tot si ii lasam doar limbile pe afara...la nevoie putem croseta si niste manusi dragute pentru acestea. Partea buna este ca husa se poate spala, usca si instala la loc fara probleme.



Continuam impachetarea de toamna - iarna si nu ratam nimic: paharele pentru pixuri, vazele, suportul pentru clesti de rufe, cel de ziare si cel de lemne pentru soba...asta daca aveti soba.


Pentru ca au trecut deja zilele extra lungi de vara, trebuie sa ne obisnuim cu gandul ca vom aprinde mai des lampile si lustrele din casa. Pentru ca si lumina trebuie sa fie calda... o imbracam!



In incheiere, recunosc ca m-am razgandit si, chiar daca nu am vreo indemandare in aceasta directie, tot as incerca sa crosetez macar o data ceva. Iata mai jos si la ce m-am gandit. Mai este ceva timp pana la Craciun si la impodobitul bradului, dar cu toate astea e bine sa fii pregatit si niciodata nu este prea curand sa intrii in atmosfera de sarbatori. 



Spor la crosetat! :)
Home Design Boutique


duminică, august 18

Casuta noua

Este adevarat ca atunci cand esti in cautarea unei case, cea mai mare importanta o are impartirea camerelor, dimensiunea, curtea, zona si asa mai departe. Trebuie insa sa recunoasteti ca prima impresie conteaza si in acest caz: trebuie mai intai sa te indragostesti! Si cum toti ne dorim o iubire ca in povesti, o dragoste la prima vedere care insa sa nu se sfarseasca fix la a doua, este important si in cazul unei case.. fatada!

Pana sa ajungi sa treci pragul si sa te decizi daca este sau nu casa potrivita pentru familia ta, prima parere ti-ai format-o deja de la usa. In momentul in care ai pasit jos din masina si ai ridicat privirea, acela este momentul in care stii ca ai putea sa locuiesti si sa fii fericit acolo .. sau nu.

Mai jos sunt cateva case de care m-am indragostit iremediabil de la prima vedere. Ramane insa de stabilit care este o iubire de-o vara si care este..the one! :)















Home Design Boutique

marți, iulie 9

Accesorii carti

Pentru ca imi plac la nebunie cartile, mirosul si fosnetul paginilor, descoperirea intrigii pe masura ce parcurg capitol cu capitol, era absolut normal ca cel putin una dintre postarile de pe blog sa se apropie de acest subiect. Daca nu cu multa vreme in urma povesteam despre rafturi si opritoare de carti acum trecem la urmatorul subiect: accesorii carti.

Intotdeauna mi-am dorit sa pot citi in cada fara teama de a stropi cartea sau pur si simplu de a o scapa cu totul in apa. Suportul de mai jos rezolva toate aceste probleme :) .







Il puteti achizitiona de pe Pottery Barn cu cca 322 Ron. Nu numai ca ofera suport pentru carte, dar si pentru sapun, gel de dus, prosop, demachiant si altele.

Daca va place sa va petreceti timpul liber in bucatarie testand noi si noi retete, atunci cu siguranta va trebuie un astfel de suport si pentru cartea de bucate :). Suportul il gasiti la 185 Lei pe homedeco.



Nu exista cititor infocat care sa nu aibe un semn de carte, dar un semn care sa tina si cartea deschisa permitandu-va sa parcurgeti textul e cu atat mai interesant. Unde mai pui ca e si roz! :) Semnul poate fi achizitionat de pe GoneReading cu doar 4.99 $.



Un suport care nu tine cartea pe verticala, dar o mentine deschisa, un plus de eleganta si un pret un pic mai mare decat suportul anterior: 9.99$ tot la Gone Reading.



In incheiere va arat si un semn mic de carte tare tare dragalas, potrivit pentru vara si iubitorii de natura si de ..verde ! :)



Spor la cumparaturi si la citit! :)

Home Design Boutique





marți, iunie 11

Picnic



Pentru ca a venit vremea frumoasa - de cand o asteptam!! - ma gandesc ca putem sa ne pregatim in sfarsit de picnic. Daca dispuneti de o curte si un petic de gradina, un copacel pentru umbra si gazon cu iarba verde, nimic nu va mai opreste din pregatirea unor momente romantice printre floricele. Nu am spus ca va trebuie si floricele alaturi de copacel, iarba, curte si gradina? Ei bine, sunt necesare si acestea, asa ca daca nu le aveti natural in gradina, e bine sa le aduceti cu voi :)).



Preparatele favorite alaturi de o carte buna, vreme buna si un pic de tihna si picnicul nu poate fi decat unul reusit. Momentul zilei poate fi chiar si dis de dimineata cand inca nu si-a facut de cap caldura si cand puteti savura linistiti micul dejun in aer liber.



Daca preferati sa dormiti pana tarziu si sa faceti picnicul mai spre pranz urmat de un pic de leneveala, nu uitati sa va faceti sederea cat mai comoda cu cateva pernute, dar si mai ..racoroasa. Pe langa copacelul despre care vorbeam la inceput, cateva umbrelute vesele nu fac decat sa pasteleze decorul si sa ofere un plus de umbra.


Pentru ca un moment de siesta este mai mult decat binevenit dupa terminarea mesei, prinde nemaipoment daca instalati in apropiere un hamac pentru relaxare. Iar daca leganarea hamacului sub adierea vanticelului de vara nu va face prea mare placere ci mai degraba aduce cu ea o oarecare doza de ameteala, va propun si a doua varianta de mai jos, un pic mai ... aproape de pamant. Extra confortabil, romantic, cu un mic baldachin, tot sa te relaxezi in felul asta.

























Picnicul este un moment propice inclusiv pentru aniversari. Cateva baloane din plastic sau hartie agatate de crengile aceluiasi copacel mult amintit, cadouri si un tort delicios si ...sa inceapa petrecerea!


Daca numarul invitatilor depaseste dimensiunea unei paturi si cateva pernute pentru decor, nu abandonati inca ideea unui picnic in aer liber, ci doar ..ganditi la scara mai mare! :)



Pe langa aniversari, va mai propun un moment extrem de romantic de acomodat in cadrul unui picnic: cererea in casatorie. Cum ar fi ca printre preparatele din cosul de rachita s-ar afla si o cutiuta cu un continut necomestibil si cu sclipire ...de diamant? :)


Avand in vedere toate cele de mai sus, eu zic ca a venit momentul sa ne pregatim cu cele necesare astfel incat sa nu treaca vara pe langa noi si sa ratam anotimpul cel mai propice pentru savurarea unui picnic.

Prin urmare, punem pe lista de cumparaturi:
cos de picnic


si cateva accesorii interesante pentru acesta, cum ar fi: suport pentru frigarui pentru o mai buna vizibilitate asupra ingredientelor :)


si galetuse cu etichete pentru trecerea numelui invitatilor in care le puteti pune tacamurile si apa plata pentru a nu le incurca cu ale celorlalti.



Acestea fiind spuse, va doresc o vara splendida plina de momente romantice si de neuitat! Spor la distractie :)



Home Design Boutique