duminică, martie 16

Despre baia ideala..

Zilele acestea desenez de zor diverse variante pentru felul in care va arata baia dupa redecorare. Strang idei dintr-o mie de locuri, le combin, din combinatii se nasc alte idei, pe unele le sterg, pe altele le pastrez ..si apoi o iau de la capat :) Am reusit totusi sa strang cateva idei care merita adaptate si puse in aplicare si la care visez non stop de cand mi-au iesit in cale.

Prima dintre ele este multitudinea de plante verzi (da, si dusul perdea este senzational dar nu l-am gasit pe nicaieri, asa ca ma limitez la ce pot aplica :). M-am bucurat tare mult sa aflu ca exista anumite specii care traiesc nemaipomenit in baie, adica la umbra si in umiditate. Pe langa faptul ca arata foarte bine, necesita o ingrijire mult mai redusa fata de orice planta din casa, avand nevoie sa fie udate mult mai rar datorita umiditatii din baie. Printre acestea cel mai mult mi-au placut: Columnee, Feriga Cuib, Iarba de chiparos, Aloe Vera.


Trecem la nivelul 2, luam plantele din ghivecele clasice si impanzim tot peretele de langa baie! Daca reusiti sa gasiti si dusul cu perdea de apa, va parea ca faceti dus intr-un izvor in mijlocul padurii. Nu-i rau deloc, nu-i asa? :).


Daca tot suntem la capitolul pereti, iata un model de care m-am indragostit maxim! Tabla neagra din clasa, unde eram cu totii scosi la lectie capata o utilitate mult mai placuta, ocupand complet peretele baii. Avantaj: puteti modifica oricand decorul fara alte costuri in afara de un burete si ceva creta. Restul, tine numai de imaginatia voastra si de talentul la desen.

Mai multe moduri in care puteti folosi tabla neagra si in alte camere ale casei am detaliat intr-o postare mai veche, pe care o gasiti AICI.

Trecem in continuare la idei un pic mai usor de pus in practica, cel putin aparent :). Va prezint noua mea obsesia: rafturi din lemn alb pentru baie, asezate fix deasupra cazii de baie. Nu vreau sa discutam despre cum rezista lemnul in baie si mai ales deasupra cazii unde are cele mai mari sanse sa fie udat...sa reziste, ca altceva nu are de facut! :)



Daca nu va bucurati de un spatiu atat de mare care sa permita rafturi pretutindeni, alternativa sunt rafturile suspendate. Daca nici asa nu rezolvati problema, nu disperati, solutii sunt multiple. Cel mai mult mi-a placut ideea de a pune un raft in spatiul de deasupra usii. Nu stiu exact cine ajunge sa ia ceva asezat acolo, dar ideea e tare buna :).



Ne-am uitat la pereti, a venit momentul sa aruncam o privire si catre podea. Daca v-ati plictisit de gresia clasica pe care o vedem peste tot, va propun varianta urmatoare. Tot spuneam mai sus ca vrem sa ne simtim undeva, langa un izvor, nimic mai potrivit ca piatra de rau :).


Si pentru ca lucrurile mici valoreaza foarte mult, ne uitam un pic si la accesorii. Acum ca avem rafturi si plante si dus cu perdea de apa..haideti sa vedem ce facem cu toate obiectele nelipsite de prin baie. 

O varianta este sa achizitionati din magazine gen Zara Home suporturile superbe din partea dreapta. Sunt transparente si elegante si arata senzational cu banalele betisoare de coton si sapunele. 
Daca preferati ceva mai surprinzator, atacati magazinele de gradinarit si alegeti cele mai viu colorate ghivece si folositi-le pe post de suport pentru obiectele mentionate mai sus. Arata absolut minunat :).



Inca un lucru care mi-a placut foarte tare este cosul de rufe incorporat :) Luam un sistem de sertare ca suport pentru chiuveta si folosim unul dintre sertarele care are o deschidere speciala pe post de cos de rufe.


Acestea fiind zise, va doresc sa aveti baia pe care ati visat-o, indiferent de spatiul de care dispuneti. O casa minunata va doresc si spor la decorat!

Home Design Boutique