luni, iulie 30

Animale de companie

La cererea celor interesati direct de acest subiect, revin cu partea a 2-a pentru: cum integram in casuta noastra minunata toate acareturile animalului de companie? Stiu, a fost suficient de greu sa il primim pe El cu echipamentele de sport, cu lapadarul in forma de cutie de bere si toate celelelate lucruri care nu au nici cea mai mica legatura cu casuta noastra decorata cu bun gust si inspiratie. Ei, daca asezarea cupelor castigate de el la diverse intreceri sportive vi s-a parut o provocare, un vas cu apa sau o litiera vor fi adevarata incercare! :)

Cu toate astea, ne dorim ca, intr-un final, animalutul nostru de companie sa nu para ca este doar temporar in casa noastra, ci ca si-a gasit locul si ca, intr-o oarecare masura, casa noastra este si a lui.



Nu stiu daca voua v-ar fi chiar atat de comod sa faceti niste salturi complicate inainte de culcare si asta doar pentru a ajunge in pat :). Scara nu este decat un mod in plus de a va manifesta grija fata de cateii scunzi care, dupa o zi lunga si animata, vor sa doarma langa voi.



Va sfatuiesc sa clarificati mai intai cu "jumatatea" problema asezarii catelului in pat inainte de a achizitiona scara. E posibil sa ajungeti sa dormiti voi pe ea :). Plus ca am gasit-o la nu mai putin de 68 euro! Cu siguranta insa exista si alte variante de pret.


Depinde pana unde vreti sa mergeti cu confortul si tehnologia, pentru ca puteti foarte bine sa renuntati la varianta clasica de ascensiune folosind scara de lemn si sa treceti direct la un lift cat se poate de modern special pentru animalutul vostru.


De ce sa ne impiedicam in bucatarie de catel tocmai cand avem mai mare nevoie de libertate de miscare? Accidentele in bucatarie cu ceva ulei incins nu sunt deloc placute, nici pentru voi nici pentru el.  Asa ca mai bine sa ii gasim un loc care sa ii permita sa ne urmareasca indeaproape de la adapost :).


In felul acesta va putea primi si ceva bunatati proaspat scoase din cuptor. Sa nu mai vorbim despre faptul ca il puteti dresa sa va aduca diverse lucruri de care aveti nevoie in bucatarie pentru a gati prajitura preferata :)

Nu stiu daca aveti amandoi aceeasi emisiune preferata, dar deocamdata ne ocupam de unde sta fiecare, ce loc ocupa in casa, mai putin de cine e stapanul pe telecomanda!
Majoritatea spatiilor amenajate pentru catei pe care le-am vazut pana acum sunt deschise. Mi se pare normal sa aibe si ei un pic de intimitate, un spatiu care sa ii fereasca de toate zgomotele din casa in timpul somnului de frumusete sau siestei de dupa servirea mesei :).
  


Taburetul de mai jos mi se pare foarte usor de incadrat in aproape orice casa cu orice fel de design. Pretul este de doar 30.99 dolari si poate fi achizitionat de Aici.
Daca vreti sa va asigurati ca pisica voastra are un somn linistit, puteti sa o leganati pana cand Mos Ene isi face aparitia.



Poate ca nu va puneti problema prea des ce fac catelul sau pisica voastra pe parcursul zilei cand voi sunteti ocupati alergand prin oras. Daca tot nu le este permis accesul afara, ar fi dragut din partea voastra daca le-ati oferi ocazia sa urmareasca din casa macar agitatia de afara.



Eu am un fix cu vacantele: ce facem cu animalutul in caz de concediu? Raspunsul e simplu: ii facem bagajul! :) Totul este sa ii cumparam o valiza. Ce isi pune in ea il priveste, nu? :)



Iar daca fericirea pet-ului este la mare inaltime, atunci poate ar trebui sa ne gandim si la o casa de vacanta pentru concediile in care nu doreste sa ne ia si pe noi? ...





Cu drag,
Home Design Boutique



vineri, iulie 20

Natura.. in interiorul casei

In special acum, de cand a venit vara si temperatura este la cote maxime, imi doresc tot mai multa verdeata, natura, copacei si altele asemenea in jurul meu.

Ma fascineaza ideea de a deschide fereastra si de a avea o padure intreaga care sa fasaie in adierea vantului, o pajiste, un paraias, racoarea pe care numai "verdele" o poate da. Pentru ca nu am o curte la dispozitie unde sa le plantez pe toate cele de mai sus, ma gandesc ca trebuie sa fie o solutie si pentru apartamentele de bloc astfel incat sa nu fie nevoie sa ne refuzam placerea de a avea un pic de natura aproape.

Si ghici ce? Am descoperit ca exista! :)

Incepem timid, din dormitor, cu o varianta de imitatie a naturii de afara. Daca tot am vorbit despre padure, am adus-o pana langa pat. Nu fosneste la adierea vantului ca e cam lipsita de frunze, dar se poate crea oricat de mult plecand de la ideea de mai jos :).



Daca vreti sa obtineti mai multa ...profunzime in interiorul padurii, carari luminate de razele soarelui care abia se strecoara printre copaci, va propun modelul urmator. Instalati si un ventilator pentru adieri si un CD cu fosnete de frunze si alte sunete specifice, un bradut parfumat pentru miros si ...gata natura :).


Daca complexitatea punerii in scena a naturii de mai sus vi se pare prea mult si daca tot ce va face fericiti este un petic de iarba aproape, atunci simplificam un pic procesul si ne limitam la cele de mai jos.


Eu una m-am saturat de imitatii, asa ca trecem la ceva mai concret: copacei si boscheti 100% naturali si reali, pozitionati tot in dormitor pentru a ne face somnul mai usor si linistit :).


Cat de multi copacei doriti sa aveti imprejur ramane la alegerea voastra: mai spre padure tropicala sau mai spre alee prin parc cu cativa copaci doar pe margine :).


Imi place foarte tare senzatia pe care o am cand imi afund talpile intr-un covor gros de iarba. Poate tocmai pentru ca nu am foarte des ocazia. Cum ar fi sa puteti face asta tot timpul anului, indiferent de anotimp? Punem si vreo 2-3 pietricele pentru autenticitate si nu uitam sa udam gazonul daca vrem sa ne bucuram de el mai multa vreme :).


Prin urmare va doresc cat mai multa racoare si adieri de vant pe vremea asta tropicala care ne prajeste de ceva timp :).
Cu drag,
Home Design Boutique