vineri, ianuarie 25

Handmade decor

Care este cel mai mic obiect din casa voastra, pe care il detineti in cele mai multe exemplare? Stiu ca puteti ghici repede, asa ca nu va mai duc cu vorba, ci va dau raspunsul imediat: clestele de rufe. De ce m-am gasit tocmai acum sa il aduc in discutie si ce legatura poate avea acesta cu designul interior? Ei bine, micutul asta are cateva talente nestiute de demonstrat. 

Pentru inceput putem sa personalizam clestisorii de rufe, fie lipind pe acestia materiale in culori si modele vesele, dupa bunul plac al fiecaruia, fie inscriptionand mesaje cu intelesuri ascunse. Sfoara de rufe nu va mai fi la fel! :)


http://pinterest.com/pin/39547302947326971/


Scopul nu este numai de a gasi modalitati de a obtine clestisori de rufe cat mai interesanti, ci si de a-i folosi apoi pentru obtinerea altor obiecte de mobilier. V-ati gandit vreodata ca ati putea folosi clestisorii pe post de cuier si inca unul foarte original? Isi gaseste la fel de bine locul in bucatarie pentru prosoape sau in baie pentru halatele de vara.




Aveti nevoie rapid de cateva lumanari romantice sau de un ghiveci simpatic? Nimic mai simplu, tot clestisorii de rufe va scot din necaz :) Procesul de confectionare nici macar nu necesita prea mult timp sau indemanare, iar rezultatul este cat se poate de reusit.


Aveti o oglinda simpla fara rama si putin timp la dispozitie? Alegeti o parte din clestii care stau nefolositi prin dulap si confectionati cat se poate de simplu o rama pentru aceasta.




Pentru ca m-am decis sa va conving sa priviti banalii clestisori de rufe cu alti ochi data viitoare cand veti avea rufe de pus la uscat, incheiem intr-un ton romantic: marturii pentru nunta. Stiu, la asta chiar nu va asteptati, dar uitati doar ce haiosi sunt cei doi miri pupaciosi obtinuti dintr-un singur cleste :)


Spor la confectionat! Iar daca opera obtinuta vi se pare reusita, abia astept sa mi-o trimiteti aici si sa o admiram cu totii :)

Home Design Boutique


duminică, ianuarie 20

Decor hol intrare

Daca ar fi sa aleg subiectul despre care mi-a placut cel mai mult sa scriu, cred ca undeva in top 5 ar fi cel despre decorul holului de la intrare. Mi se pare un spatiu caruia nu i se acorda atat de multa atentie pe cat ar merita, mai ales ca este primul loc care te ajuta sa iti faci o impresie asupra casei in care tocmai ai pasit.

De acord ca, in cadrul unui apartament micut, nu este tocmai cel mai ofertant loc pentru decor, dar tocmai de aceea, daca tot nu necesita o investitie prea mare, de ce sa nu ne ocupam un pic de el cat sa devina cel mai chic! :)

Pana la urma de ce avem neaparat nevoie la intrarea in casa: un spatiu de agatat genti, umbrele, esarfe, chei, haine si de asezat incaltamintea. Rezolvam usor totul cu un cuier cat mai original - iar cel de mai jos mi se pare genial - si un dulapior/ masuta/o nisa multi compartimentata in perete, pentru restul obiectelor enumerate mai sus.

Digs and Digs

Mergand in continuare pe ideea unui hol nu prea incarcat, putem substitui mare parte din mobilier cu un desen sugestiv pe perete. Cuierul l-am redus la cateva cuie, iar masuta de hol la un simplu raft. Restul..desen pe perete! Cu toate astea, este un hol foarte bine utiliat avand in vedere mobilierul extrem de redus.



Daca nu avem un spatiu special pentru a acomoda toate aceste obiecte, ci cel mult o nisa in perete, este cu atat mai interesant daca marcam zona prin culori si modele de tapet contrastante cu restul peretelui. Un exemplu ar fi cel de mai jos, plus minus catelul :).




Daca nu vi se pare decorul complet fara un mobilier clasic de hol, va propun mai jos doua exemple avand in centru aceeasi piesa de mobilier pozitionata si decorata in doua variante diferite.




















Mergand pe ideea unui dulap de hol mai vesel si mai generos la capitolul compartimente, va propun modelul urmator, potrivit mai ales pentru o familie numeroasa. Un plus este faptul ca sta foarte bine la capitolul organizare, in sensul in care fiecare membru al familiei are spatiul sau special destinat cu numele trecut pe cutiile din dotare.
Ulterior putem acorda stelute celui care are cel mai ordonat cuier :).



Nu stiu cat de important este pentru voi, dar mi se pare ca nelipsit dintr-un hol trebuie sa fie spatiul unde ne putem aseza sa ne incaltam si, de ce nu, sa ii asteptam pe ceilalti din casa sa ne prinda din urma.



Better Homes & Gardens

Daca abia ce v-am deshis apetitul pentru acest subiect, va invit sa vedeti si potarile: Amenajare hol si Accesorii hol.

Va doresc spor si inspiratie, iar daca va place cum ati decorat, va astept sa imi trimiteti pozele cu casele voastre minunate aici!

Home Design Boutique